Florin Raducioiu Regal Sport U17

Florin Raducioiu, noul antrenor al echipei Elita U17!

In aceasta saptamana, clubul nostru a reusit sa perfecteze in mod oficial primul transfer al iernii, Florin Radu Raducioiu, acesta semnand un contract valabil pe 2 ani de zile, urmand sa antreneze echipa de Juniori B ( Under 17 ) Elita a clubului. Licentiat PRO la celebra Scoala de Antrenori de la Coverciano, Florin devine probabil si cel mai “calificat” antrenor din Campionatele Nationale de Juniori Elita U17 si U19. Pentru el, acest aspect conteaza foarte putin, totusi.

Aflati exact de la el toate detaliile venirii la Regal Sport:

Florin, cum ai aflat despre interesul Academiei Atletico Madrid in Romania pentru tine ?

Salut pe aceasta cale toti membrii clubului si pe suporterii acestuia. Eu sunt o persoana foarte sincera si deschisa, asa am fost dintotdeauna. Precedenta mea experienta in sectorul juvenil, in calitate de antrenor al lotului national U16 ( copii nascuti dupa 1998  ) s-a incheiat la finele anului 2014, astfel ca trebuie sa recunosc ca nu stiam mare lucru despre aceasta Academie. Cel ce mi-a vorbit foarte frumos despre acest proiect este raposatul Daniel “Didi” Prodan.

In acest moment ma gandesc la Didi…

In ce va consta exact colaborarea ta cu Academia noastra ?

Imi cer scuze, sunt putin emotionat, insist putin pe povestea venirii mele la acest club: Didi, al carui baiat activeaza la grupa de 1999, si care a fost mereu aproape de acest proiect, ma suna si imi povesteste pe larg despre proiect si despre interesul celor de acolo in persoana mea. Ajung la Bucuresti, ne intalnim, discutam…Mi-am dat seama imediat ca proiectul este intr-adevar ceva diferit pentru Romania, si eram in mare parte convins sa ma intorc in Romania si sa ajut la dezvoltarea fotbalului in acest sector juvenil, avand bineinteles si sprijinul lui Prodan in acest demers. Cu cateva zile inainte de momentul semnarii contractului, vestea cutremuratoare a trecerii sale in nefiinta ne-a lovit pe toti. Am venit de urgenta in Romania, am participat la inmormantare, apoi am stabilit de comun acord cu cei de la Regal Sport sa incepem activitatea pe data de 16 ianuarie. In momentul in care am semnat efectiv contractul, m-am gandit la Didi, pentru ca el este motivul pentru care am ajuns la acest club.

Revenind la intrebarea initiala, eu ma voi ocupa in primul rand de acesta grupa de Juniori U17, pe care deja am urmarit-o in cateva partide. Am participat la o actiune a clubului, unde au fost mai multi reprezentanti ai unor cluburi din Italia, undeva in luna Decembrie, astfel ca in linii mari am deja o idee formata cu privire la pustii din Academie. In urma acelei actiuni, am avut doi copii selectati la Empoli pentru un stagiu ( 10-12 ianuarie ), unde am inteles ca au facut o figura foarte buna. Prin contactele mele, urmeaza sa ma implic si eu in mod activ in demersul de a trasnfera cat mai multi jucatori tineri catre Europa. Nu in ultimul rand, avand in spate experienta de la lotul national, voi fi foarte activ si pe partea de Scouting, in ceea ce priveste generatiile ce vor urma: 2002, 2003, etc.

Sunt un tip exigent. Nu accept nicio forma de derapaj

Ce mesaj ai pentru viitorii tai jucatori ? La ce ar trebui sa se astepte ?

Imi place sa empatizez cu jucatorii mei, imi place sa am la dispozitie un grup unit, si sa ii simt aproape. Totusi, cand este de munca, trebuie sa muncim. Metoda mea de antrenament este simpla, si se bazeaza pe intensitate. Ceea ce trebuie sa stie jucatorii mei este ca sunt un tip exigent, si ca nu voi accepta nicio forma de “derapaj”, ca sa zic asa, din partea lor. Cum spuneam, i-am vazut deja la lucru, au niste calitati foarte bune, insa fotbalul in ziua de astazi se bazeaza si pe alte aspecte, pe care, prin experienta mea, sper sa le transmit cat mai repede si catre ei.

Am toata increderea ca vom face o face o treaba extraordinara. Vamos, Atleti !

 La final, un Youtube cu cateva clipe frumoase din istoria fotbalului romanesc: